Las Vegas, pentru turistul dornic de aventură!

imageDacă ești genul de turist care iubește divertismentul, Las Vegas va fi destinația  perfectă pentru o vacanță cu zvâc! Orașul se află în mijlocul marelui deșert Mojave, mai precis în sudul statului Nevada, iar aici viața are un nucleu numit bani, lux, petreceri, divertisment și lume niciodată în repaos. În Las Vegas poți trăi clipe care îți vor arăta elixirul vieții. Evident, dacă ești genul…

Las Vegas primește anual peste 35 de milioane de turiști, iar jocurile de noroc au fost atracție, pe vremuri, pentru Frank Sinatra sau Elvis Presley

Orașul divertismentului și al agitației nocturne este vizitat de peste 35 de milioane de oameni anual. Locurile de cazare în hoteluri depășesc 150.000 de camere.

Istoria acestui tărâm arată că în secolul al- XVIII-lea, locul pe care astăzi se află orasul și-a căpătat numele Las Vegas, ce se traduce “Câmpiile”  în limba spaniolă, datorită unui izvor natural care a creat oaza de verdeață din deșertul Mojave. Orașul a prins viață în 1905 și a fost doar o stație a căii ferate Union Pacific, ce făcea legătura între Los Angeles și Salt Lake City.

Interior LGJocurile de noroc, atât de populare în Las Vegas au fost legalizate în anul 1931, iar azi a devenit locul principal al celor împătimiți să își încerce norocul printr-o astfel de modalitate.  De la mesele de bridge sau poker din Las Vegas, nu au lipsit nici vedetele ca Frank Sinatra sau marele Elvis Presley.

mgm-grand-hotel-mgm-grand-exterior-hero-shot-@2xTot în anii ‘30  au fost construite numeroase complexe hoteliere de lux, iar azi cel mai mare este MGM Grand, cu o capacitate de 5.000 de camere, iar dacă vă întrebați care sunt cele mai luxoase, ei bine, amintim  Bellagio, Wynn Las Vegas și Palazzo.

Cazinourile din Las Vegas vin cu oferte atractive pentru turiști. Mâncare ieftină și băutură la discreție

Las Vegas este recunoscut ca fiind orașul Americii în care divertismentul a devenit afacerea bănoasă a multor proprietari de cazinouri și hoteluri. Aici turistul  va avea parte de cele mai frumoase partide de joacă,  de multe locuri unde se poate bucura de relaxare, multe spectacole și cazinouri a căror ofertă este fabuloasă. Pentru mulți e doar un loc unde kitschul și opulența nu au limite, însă americanii spun că acesta este cel mai ieftin oraș al lor. În Las Vegas vei găsi mâncare ieftină, cazare ieftină și de cele mai multe ori băutură gratis. Așa reușesc cei din orașul distracției  să-și atragă turiștii…

Frumusețea din Las Vegas o vei descoperi noaptea. Este orașul luminilor, iar după ce se înserează, deșertul din Nevada e o adevărată  poveste… Totul strălucește, totul e un vis. Orice turist trebuie să știe că hotelurile cele mai bune se află pe bulevardul The Strip,  sau strada numită Las Vegas Boulevard. Acestea au oferte de nerefuzat, iar recomandarea vine chiar de la locuitorii orașului. O cameră este între 60 și 80 de dolari pentru o noapte, iar dacă preferați ceva mai scump, ei bine, atunci va trebui să plătiți 200 de dolari pentru o noapte de cazare.

E bine de știut că în majoritatea hotelurilor  intrarea către recepţie se face prin casino. Turistul trebuie să se familiarizeze întâi cu mesele de poker sau cu aparatele din care, dacă ești norocos, pot țâșni zeci de mii de bancnote valoroase.

Ce găsești în centrul din Las Vegas?

slider-las-vegas-2Dacă ajungi  în orașul distracției e musai să te plimbi noaptea în centrul lui. Vei găsi multă lumină, multă agitație, spectacole, show-uri ca cel al fântânii ce aparține hotelului Bellagio,  sau cel cu pirați de la hotelul Trasure Island. Bulevardul pe care ai acces la toate astea se numește The Strip și tot aici vei admira copiile unor obiective turistice renumite ca Empire State Building, Turnul Eiffel, Veneția așa cum poate ai văzut-o în realitate cu tot cu gondola și canale, The Excalibur, renumitul castel medieval, Luxor sau Caesare Palace. Vei fi impresionat de puterea kitschul-ului din Las Vegas și vei fi de-a dreptul uimit  de aceste spectacole ale unei lumi mult diferite de cele europene.

Te vei bucura de spectacole de tip burlesque, numeroase stand-up comedy dar și multe show-uri de striptease, locul preferat pentru turiștii de genul masculin. Nu lipsește nici Cirque du Soleil, care se laudă cu spectacole care se joacă numai în acest oraș. Un bilet este în jur de 80 de dolari. Pentru celelalte show-uri vei plăti doar 10 dolari.

Și dacă tot ai ajuns aici e musai  să pariezi la jocurile de noroc! Vei avea de unde sa alegi un casino. Sunt nenumărate!

Nu ocoli The Old Strip, sau vechiul Vegas, o parte a oraşului mai puțin vizitat de turiști. Este o zonă boemă, ușor fadă față de centrul din Las Vegas, dar merită văzută. Aici vei cunoaște viața localnicilor cu bune și cu rele.

mandalay-bay-amenities-attractions-shark-reef-aquarium-interiorTe poți distra la un roller coaster sau poți vizita un acavriu de rechini

Pentru turiștii care vor să consume adrenalină, Vegasul oferă un roller coaster la hotelul New York New York. De asemenea, poți încerca bungee-jumping din vârful celui mai înalt hotel din oraș, numit Stratosphere, numai  pentru 100 de dolari.  Curajoșii pot avea parte cu siguranță de momente de neuitat!

Există și   un acvariu de rechini, plasat la Hotel  Mandalay. Dacă vrei și altceva din categoria exotic, mergi la hotel Flamingo, unde vei putea admira păsări flamingo şi alte animale exotice, foarte rare.Torre_Eiffel_(Las_Vegas)

La fel de atractivă este și grădina botanică de la The Bellagio. Vei găsi covoare întregi din flori și multă, foarte multă verdeață.

Din Las Vegas nu putea lipsi celebrul Muzeu de ceară Madame Tussauds, iar pentru cei cu pretenții merită vizitate Muzeul Erotic sau Expoziţia Titanic, cu obiecte ce au aparținut  celebrului vapor.enter

Pentru suveniruri și shopping e de mers în centru orașului! Aici prețurile nu sunt foarte mari, pentru că nu există taxe. Vei găsi magazine ce aparțin designer-lor Louis Vuitton sau Prada.

Cum e vara în Las Vegas?

Mergi la piscină! Vara sunt temperaturi de peste 40 de grade Celsius. Piscinele sunt deschise de dimineața până noaptea, așadar te poți relaxa în apă o zi întreagă. La fel de interesante din acest punct de vedere sunt și cluburile de înot, unde seara au loc foarte multe spectacole live.

În Las Vegas se joacă golf, așadar cei care iubesc acest sport e bine să se orienteze către terenurile care găzduiesc pistele de golf dimineața, pentru că după-amiaza este foarte cald.

monorail-image-uneCum e transportul în Las Vegas?

Evident, ca turist, e ideal să mergi pe jos, mai ales prin centru, unde ai de vizitat o grămadă de obiective turistice. Dar la fel de bun poate fi un taxi sau autobuzul. În Las Vegas există servicii de transport numite meet and greet, unde călătorii vor plăti o taxa suplimentară, iar dacă vrei să simți cu adevărat viața luxoasă din Las Vegas, poți comanda o limuzină.

Tot ce putem spune este că e mult mai bine  să iei un shutle bus decât să plătești un taxi. Pentru o cursă de la aeroport  la Golful Mandalay, vei plăti puțin,  în schimb pentru partea de nord, în Strip, sau în centrul orașului, vei plăti mult mai mult.

Ce mănânci ieftin în Las Vegas?

Evident, ca turist vei descoperi o multitudine de posibilități să te bucuri de o masă foarte bună și în același timp foarte ieftină în Las Vegas.

E important să te cazezi la un hotel care oferă mic dejun și mâncare în timpul – “happy hour “. De asemenea, o  cameră de hotel care deține frigider și un aragaz, adică o minibucătărie va fi locul perfect pentru tine, în cazul în care nu vrei să poposești la un restaurant.

Fă-ți ziua frumoasă la cazinoul tău preferat , unde te poți așeza la masa de club a jucătorilor. Aici ți se va oferi și mâncare. De asemenea, poți  merge la un hotel care oferă cina ieftină, sau ai grijă să te cazezi lângă un restaurant cu mâncare deloc scumpă. Este bine de știut că în Las Vegas nu toate  hotelurile oferă mese, așadar este important să te documentezi dinainte care sunt ofertele unităților de cazare unde ai vrea să te bucuri de vacanța ta. Multe dintre ele oferă doar fast-food, ceea ce nu poate fi pe placul oricui.

24715_182_zCircus Circus este locul ideal… Aici poți savura bunătăți de la bufetul lor  pentru toată ziua, cu opțiunea de $26 pentru adulți și 21$ pentru copii.

Nu uita să cauți cupoane online înainte să pleci spre cazinouri. Unele cupoane sunt ofertante, poți lua două la preț de unu.

Multe dintre restaurantele din Las Vegas oferă nenumărate specialități care nu se găsesc în meniu. Este bine să întrebi dacă au și altceva în afară de ceea ce stă scris și bătut în cuie într-un meniu.

Viața de noapte, shopping și plimbări în Las Vegas

Pentru că e un oraș al distracției, Las Vegas are foarte multe de oferit ca activitate unui turist dornic să se bucure mai ales de viața de noapte. Restaurantele elegante și foarte primitoare atrag clienții cu meniuri apetisante, iar cluburile de noapte au atmosferă interesantă mai ales pentru tineri. Shopping-ul se face de cele mai multe ori în mall-urile mari, unde poți găsi orice dorești. La fel de interesante sunt și excursiile prin diferite hoteluri care-și întâmpină vizitatorii cu numeroasele cazinouri de la intrare, dar și cu restaurante elegante.

red-rock-canyon-nationalPoți hoinări până la Red Rock Canyon, unde vei avea parte de o panoramă extrem de frumoasă, sau la Hoover Dam,  barajul gravitațional în arc, realizat din beton armat, care închide defileul Black Canyon al fluviului Colorado River, la granița dintre statele Arizona și Nevada ale Statelor Unite ale Americii.

Mădălina Răcorean

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>