Păstrăvăria din inima Făgăraşului

Albota-0014

Ianuarie, 2017, Valea Arpășelului…

La Albota poți ajunge fie din Arpașu de Jos, fie din Cîrțișoara. Ambele drumuri sunt asfaltate și destul  de degajate de zăpadă prin grija administrațiilor locale, iar peisajul care se desfășoară înainte de a ajunge la Păstrăvărie e de un alb molipsitor.   După un sfert de oră de mers cu mașina, intri într-o curte interioară printr-o poartă de lemn ce-ți marchează locul și cu greu găsești un loc de parcare, că e full.

Am ajuns la Albota în zi de Sărbătoare, a Micii Uniri. Lume multă pentru acest început de an 2017, venită –ca și noi- la relaxare. Și la o masă de păstrăv, că, de, suntem la una dintre cele nouă păstrăvării construite în amonte de Făgăraș în anii 70-75 de către Nicu Ceaușescu, pe atunci prim-secretar al Sibiului.

Ne întâmpină la Albota Martin Mueller, ”ghidul” locului: „ Păstrăvăria a fost contruită prin anii 70-72, special de IAS, pentru fosta conducere. Are maluri naturale, fără ciment, fără reciclare și oxigenare. Cum dă Dumnezeu apa aceasta în Munții Făgăraș !!!  Peștele iarna, spre deosebire de animalele de sânge cald, nu trebuie întreținut în mod special. Unica întreținere este asigurarea fluxului apei permanente. Un cămin-„călugăr”- garantează fluxul apei pe timp de iarnă. Păstrăvăria e foarte  bine făcută, nu a fost nevoie să suplinim  călugărul…Pe  timp de iarnă , peștele hibernează sub -3-4 grade C, temperatura apei… Peștele mănâncă granule speciale pentru furajarea păstrăvului doar când este cald. Albota-0003

Martin Mueller este născut pe malurile Târnavei, în Mediaș, iar după 30 de ani de ședere în Germania, unde și-a făcut studiile în IT și a   dezvoltat un business în  domeniu, a ales să revină în Sibiu și a ajuns printr-o întâmplare la cota 600, lângă creasta alpină a Făgărașului. A preluat Păstrăvăria și a dezvoltat-o cu fiecare an. S-a ocupat de reamenajarea bazinelor de păstrăv, de achiziționarea mai multor terenuri nefuncționale dimprejur, la prețuri mici, a amenajat câteva ferme în Arpaș, Cîrțișoara și Nou Roman, a adăugat construcției inițiale alte spații de cazare, funcționale. A acordat păstrăvului statut de vedetă și l-a făcut Măria-Sa în bucătărie. Specialitatea gastronomică a locului este păstrăvul: „ Am avut bucătari profesioniști, școliți afară. Albota-0002
Făceau o supă standard și în funcție de solicitările clienților adăugau ingredientele. I-am schimbat, am ales bucătari din zonă, cea mai bună ciorbă este făcută de femeile din Arpaș. Facem peste 50 de ciorbe în cazane mari și o ferbem 3-4 ore, ea trebuie să aibă gust. Solicităm rețeta pentru specialitatea casei.O primim de la una dintre bucătărese:


PĂSTRĂV FILE

Ingrediente:

File de păstrăv, făină, ouă, fulgi de porumb.

Pentru sos: unt, mujdei, pătrunjel verde, smântână vegetală, sare

Mod de preparare:

Peștele se dă prin ou și făină, apoi prin fulgi, după care se prăjește la 160–170 grade

Sos:  unt, apoi mujdei, pătrunjel verde, smântână vegetală, sare, se dă în clocot 3-4 min

Albota-0025 Albota-0024 Albota-0026

Se așază peștele pe farfurie, garnitura poate fi de cartofi natur, peste peşte se pune sosul.

În așteptarea preparatului- că trebuia  degustat- am scrutat cu privirea împrejurimile. Am ieșit pe terasa restaurantului și un peisaj de- ți taie răsuflarea îți amintește că te afli la Poalele Munților Făgăraș: „Stânga, Negoiul, dreapta Moldoveanu! Între ele, Vânătoarea lui Buteanu și Netedu”.

Albota-0010 Albota-0007 Albota-0012

9-10 luni pe an din 12 în căldarea alpină este zăpada. Noi suntem în Căldarea Arpășelului…La fiecare 5 min se  schimbă peisajul. Am revenit din Germania pentru această Vale a Arpășelului. Am decis să mă despart de lumea de consum pentru a trăi aici, la poale de Făgăraș. …. Râde, Martin!Albota-0022

Delicioasă mâncare, păstrăvul în fulgi. Cu greu ne hotărâm să alegem între papanași și clătite, înainte de a da o tură prin păstrăvărie, ca să aflăm ce posibilități de agrement are ea. Ne însoțește în călătoria noastră la Albota, în continuare, patronul Păstrăvăriei din inima munților Făgăraș.

Nu mă pot abține să nu întreb pe Martin ce primează în topul preferințelor . Vine răspunsul: „ Din punctul de vedere al fluxului monetar primează IT-ul. Este mult mai ușor, fără materie primă, fără persabilități, dispersabilități, nu ai controale pe cap. Stai la locul de muncă pe 10 mp. Dar, și IT –istul are nevoie de recreere. Ca inginer softist am avut totul în Germania. Dar, am ales …Păstrăvul! Și așa, mi-am creat toate condițiile, chiar dacă nu mai știm să producem ca acum 50 de ani, când dădeam randament cu posibilități minime. Natura ne oferă totul și am folosit asta. E o problemă de raăbdare și pricepere. Am avut ocazia să cumpăr teren în zonă, relativ ieftin. Am luat vite de rasă în urmă cu 8 ani și le folosim la consum. Dacă porcul stă afară și mănâncă ce-i dăm, e sigur curat, nu? Dacă ai condiții naturale e relativ simplu. E o problemă de răbdare și pricepere. Avem carmangerie proprie, brutărie, ferme.  Avem bivoli, capre, vite, oi. Peste 80% din ce mâncăm aici este din producție proprie , chiar și la desert folosim lapte de bivoliță.
Albota-0017 Albota-0019 Albota-0016

A fost o zi de relaxare în creierul munților, în Valea Arpășelului, la Complexul Turistic Albota…Vom reveni să vedem cum mijește primăvara în căldarea Arpășelului, să admirăm apusul soarelui de după munți,  și să încercăm să înțelegem ce a vrut să spună Martin Mueller când a afirmat:  ”toate proiectele mele sunt bazate pe fapte”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>