Hanul Ancuţei, un loc de poveste…

100% România: Nordul Moldovei aşa cum nu îl ştiţi

 Întotdeauna am crezut în potenţialul turistic al României. Am vizitat multe ţări şi în continuare consider că ţara noastră nu este mai prejos decât multe destinaţii turistice de top. E drept, nu ştim să ne prezentăm şi să ne vindem. Asta e încă o mare problemă. Nu avem un marketing eficient de ţară, deşi AVEM o ţară cu care putem ieşi în faţă.

De circa doi ani nu am mai avut timp să ies din ţară, dedicându-mă vizitării României. Am încheiat un an în care am descoperit locuri noi, obiective noi, pe care nu le cunoşteam nici eu foarte bine. De aceea, m-am şi hotărât să încep o serie de reportaje dedicate ţării noastre. Asta nu înseamnă că voi ignora alte destinaţii. Orice ţară nouă, orice cultură nouă, orice loc nou ori oraş nou îţi deschid mintea şi orizonturile. Călătoria înseamnă libertatea adevărată.

Cunoşteam de mult timp Moldova. Am admirat întotdeauna felul comunicativ şi şăgalnic al moldoveanului, precum şi gradul înalt de cultură al locuitorilor acestei regiuni a României, uneori nedreptăţită din punct de vedere economic sau al percepţiei. Însă recent am descoperit alte feţe (frumoase) ale nordului Moldovei, mai precis ale judeţelor Neamţ şi Suceava (Bucovina). Am pornit din Bucureşti şi am ales ca « bază » a expediţiei oraşul Roman. De ce? Pentru că de aici se poate ajunge uşor, în maxim două ore, în orice punct important al nordului Moldovei, fie Piatra Neamţ, Iaşi, Suceava sau regiunea istorică Bucovina.9

Un oraş verde şi liniştit

Aici m-am cazat la Hotelul Roman Plaza (fostul hotel Roman). Acesta este situat chiar în centrul oraşului, pe Bd. Roman-Muşat nr. 26, pe artera principală de circulaţie a Moldovei şi la intersecţia cu cele mai importante oraşe: Iaşi, Bacău, Suceava, Vaslui şi Piatra Neamţ. În mod normal, din Bucureşti nu aveţi cum să faceţi până aici mai mult de 5 ore cu automobilul, cu tot cu mici pauze.

Renovat acum trei ani, Roman Plaza este un complex hotelier elegant şi confortabil de 4 stele (meritate pe deplin) care vă oferă pachete turistice flexibile, cazare cu stil, bucătărie gourmet şi experiente de spa, wellness şi divertisment de calitate la preţuri accesibile. Roman Plaza are misiunea de a deveni furnizorul preferat de vacanţe flexibile autentice, tururi şi excursii de o zi în Moldova şi Bucovina pentru turiştii care doresc calitate bună la preţuri corecte. Nu degeaba se numeşte „Roman Plaza. Hotel. Gourmet. Spa”.

Am mai fost cu câţiva prieteni care călătoriseră mai mult „prin afară” şi cunoşteau mai puţin fiecare colţ al României. După ce ne-am cazat la hotel, remarca lor a fost: „wow, este cam ca la hotelul de 4 stele din Bruxelles, unde am fost cazaţi acum un an”.

Da, în ultimii ani, în România au început să apară din ce în ce mai multe structuri de cazare de calitate. O altă veste bună este că investiţiile au avut loc în toată ţara, în fiecare regiune, şi nu doar în Bucureşti ori în marile oraşe. Din ce în ce mai multe hoteluri româneşti au review-uri bune sau sunt prezente în topurile internaţionale realizate de Trip Advisor, booking.com, Expedia sau Lonely Planet.

Complexul Roman Plaza oferă servicii excelente de cazare (Hotel Roman Plaza), bucătărie gourmet (Restaurant Roman Plaza), produse rafinate de patiserie-cofetărie (Cafe Roman Plaza) şi ofertă diversă şi selectă de servicii wellness si spa (Roman Plaza Spa). Serviciile de 4 stele plus sunt disponibile la preţuri de 3.

Înainte de a pleca din localitate, recomand un scurt periplu prin oraş. Roman este un oraş curat, verde şi care are şi câteva obiective demne de vizitat. În primul şi în primul rând, merită să vizitaţi lăcaşele de cult de aici.82 Veţi descoperi multe vestigii de care nu cred că ştiaţi. În primul şi în primul rând, merită vizitată Catedrala arhiepiscopală a Romanului. Ea a fost construită de către domnitorul Petru Rareş pe locul vechii catedrale mitropolitane care data din secolul al XIV-lea. Lucrările la actuala catedrală arhiepiscopală au durat timp de 8 ani, încheindu-se în 1550, prin grija soţiei lui Petru Rareş, Elena Doamna şi a fiilor săi Iliaş, Ştefa şi Constantin. În perioada 1990 – 2005 s-au efectuat lucrări de restaurare a picturilor şi clopotniţei şi s-a refăcut acoperişul conform stilului tradiţional moldovenesc. Turnul Cloptniţă  – unul dintre cele mai înalte turnuri de catedrală din Moldova – a fost construit în două etape – prima în sec al XVIII- lea şi, a doua, în sec al XIX – lea. Turnul are 5 nivele: primele două adăpostesc arhiva episcopiei, iar în următoarele trei se află una dintre cele mai bogate biblioteci documentare din ţară (aproximativ 20.000 de volume).

82Alt lăcaş de cult care merită vizitat este biserica Precista Mare, care face parte din categoria marilor ctitorii voievodale, fiind rodul evlaviei şi strădaniilor Doamnei Ruxandra, văduva lui Alexandru Lăpuşneanu, care a ridicat acest lăcaş în 1569, pe locul altuia mai vechi. De asemenea, deşi mai recente, sunt spectaculoase Biserica armenească, clădită între anii 1863 şi 1868, sub conducerea arhitectului bavarez Johann Brandel din Deggendorf, precum şi biserica romano-catolică Sf. Tereza, care, la exterior, respectă arhitectura unei biserici… ortodoxe.

Delicii culinare de la legendă la adevăr: Hanu Ancuţei

Imediat ce vă hotărâţi să părăsiţi Roman, vă recomand un prânz sau o cină într-un loc legendar. Anume, vestitul Han al Ancuţei, situat la 27 kilometri de Roman, pe DN 85, care duce spre Suceava. „Am auzit multe poveşti la Hanul Ancuţei şi socot că nu se mai găseşte alt han ca acesta cât ai umbla drumurile pământului…. Aşa ziduri de cetate, aşa zăbrele la ferestre, aşa pivniţă, aşa vin, nici aşa dulceaţă de hangiţă, cu asemenea ochi negri şi aşa voie bună în alt loc nu se poate”, spunea cândva marele nostru scriitor Mihail Sadoveanu, care a îndrăgit foarte mult această locaţie.11390437_923031441074103_2846197446855957265_n

Pentru cei care nu ştiu, aflaţi că Hanul Ancuţei este chiar acel han original, care l-a găzduit de mai multe ori pe Sadoveanu. Potrivit unor documente, hanul ar data încă din 1718 (deci în curând împlineşte 300 de ani!), când şi-a deschis porţile pentru negustorii aflaţi în trecere spre Roman, Suceava sau spre Iaşi. Clădirea a dăinuit multă vreme până când, în 1943, proprietarul a dărâmat-o, rămânând doar leagănul unor minunate povestiri sadoveniene. Deşi s-a propus atunci ca să fie preluat de Oficiul Naţional de Turism pentru a-l transforma în loc de popas pentru tineretul pornit în drumeţie pe Valea Moldovei, din cauza războiului, nu s-au găsit fondurile necesare. Astfel, o perioadă, în locul hanului au existat doar ziduri în ruină şi pivniţa. În perioada 1957-1960, autorităţile au dispus reconstrucţia hanului după planurile existente la Arhivele Statului din Iaşi. Pe locul vechiului han a fost ridicată o nouă construcţie, care respecta linia tradiţională şi de arhitectură specifică secolului al XVIII-lea şi care a căpătat aceeaşi destinaţie de han, tocmai pentru conservarea spiritului sadovenian moldovenesc. În 1998, clădirea, care ameninţa iar să intre în uitare, a fost preluată de antreprenoarea Nuşa Chiriac, care a investit mult în restaurarea sa. Astfel, după lucrări de refacere, Hanul Ancuţei a căpătat în 1999 o înfăţişare autentic românească, fiind improvizate aici mici expoziţii de costume populare specifice zonei, precum şi de obiecte din ceramică sau din lemn.

Hanul a fost restaurat din nou în anul 1999, el căpătând o înfăţişare autentic românească, fiind improvizate aici mici expoziţii de costume populare specifice zonei, precum şi de obiecte din ceramică sau din lemn.Picture 073

În partea dreaptă a intrării, chiar lângă uşă, a fost amplasată o placă de marmură pe care scrie următorul text: „Pe locul vechiului han ce s-a ridicat în anul 1718 şi risipit cu ani în urmă s-a clădit, cinstindu-se slova românească a marelui Sadoveanu, noua construcţie. Fie să rămână loc de vrăjit popas şi desfătare sufletească pentru toţi călătorii pământeni sau veniţi de pe alte meleaguri“.

În faţa hanului, în partea dinspre drumul naţional, a fost amplasat bustul din piatră al marelui povestitor Mihail Sadoveanu, care a descris în opera sa Hanul Ancuţei. Bustul a fost realizat de sculptorul romaşcan Florin Zaharescu, dezvelit la 10 noiembrie 2002.

TerasaPe 5 iunie, acest an, vestitul Han al Ancuţei din comuna Tupilaţi, judeţul Neamţ, şi-a mărit capacitatea cu o terasă de 400 de locuri. Construcţia de lemn păstrează stilul arhitectonic original al Hanului vechi. Inaugurarea a fost marcată de o petrecere în stil ţigănesc tradiţional şi de prezenţa unor personalităţi locale, alături de reprezentanţi ai agenţiilor de turism şi ai mass-media.

“Echipa de arhitecţi a fost foarte atentă la toate detaliile. Investiţia în noua terasă s-a ridicat la 400.000 de euro şi, cu această ocazie, Hanul Ancuţei şi-a dublat, practic, capacitatea, de la 250 de locuri în interior şi 150 în exterior, cât avea terasa veche. Avem deja contracte pentru mai multe grupuri de turişti străini care vor fi serviţi aici la prânz şi la cină, precum şi pentru o serie de evenimente. De altfel, terasa Hanului Ancuţei va găzdui evenimente pe tot parcursul sezonului estival”, subliniază Nuşa Chiriac, proprietarul Hanului Ancuţei.

Ei bine, încheind acest istoric, vreau să vă reconfirm că Hanul Ancuţei arată, potrivit studiilor, la fel cum arătat acum 100 de ani sau mai mult, fiind reclădit pe ruinele vechiului han. În prezent, restaurantul hanului are o capacitate de 700 locuri dintre care 150 la parter şi 150 de locuri la etaj, precum şi noua terată cu 400 de locuri şi vă întâmpină cu un design tradiţional  românesc autentic, cu ospătari îmbrăcaţi cu veşminte populare din Moldova şi cu lăutari. Hanul Ancuţei dispune de 28 de locuri de cazare. Camerele reprezintă o îmbinare perfectă între farmecul mobilierului tradiţional românesc şi confortul  dat de dotările moderne, specifice unui standard ridicat de calitate. De asemenea, puteţi cumpăra pentru acasă din Cămara Ancuţei  dulceţuri, şerbeturi, zacuscă, pastramuri preparate în casă, plăcinte, cozonaci, turte, colaci şi multe alte bunătăţi.

După cum ne-a spus Nuşa Chiriac, proprietara hanului şi vrednică urmaşă a Ancuţei, mai ales în lunile de vară şi la începutul toamnei, hanul poate găzdui cu greu nunţi sau botezuri în week-end, pentru că are mulţi clienţi şi turişti inclusiv în week-end. Este normal, locaţia este şi în prezent la răscruce de drumuri, fiind o oprire dorită de turiştii care merg către Bucovina sau se întorc de acolo, precum şi de cei care doresc să viziteze Iaşul sau judeţul Neamţ.

De la Han puteţi ajunge uşor atât în oraşele Suceava, Târgu Neamţ (unde puteţi vizita vestita Cetate a Neamţului) ori Iaşi, cât şi către Bucovina, cu ale sale mănăstiri precum Voroneţ, Moldoviţa, Suceviţa, Humor sau Putna. Dar momentan vă propun o alternativă: două obiective mai puţin cunoscute. Anume Schitul Vovidenia, unde puteţi vizita şi Casa memorială Mihail Sadoveanu, şi Muzeul de Artă Populară Nicolae Popa din Târpeşti.

Pe urmele lui Sadoveanu, la Schitul Vovidenia

Pornind de la Hanul Ancuţei, putem ajunge foarte repede la Schitul Vovidenia, situat în comuna Vânători Neamţ, la mică distanţă de Mănăstirea Neamţ. Având drept ctitor principal pe unul din vrednicii episcopi ai Romanului din secolul al XVIII-lea (Ioanichie), Vovidenia, asemenea altor ctitorii vlădiceşti, ne arată formarea profund isihastă a ierarhilor moldoveni de acum două-trei secole, strânsa legătură dintre mănăstiri şi ierarhi cât şi dorinţa arzătoare de înaltă trăire mistică în monahismul românesc, cu mult înainte de epoca cuviosului Paisie de la Neamţ. Alături de episcopul Ioanichie, Vovidenia poate socoti printre ctitorii mari şi pe voievodul Constantin Racoviţă al Moldovei, care a acordat acestui schit diferite scutiri de dări şi privilegii. La Schitul Vovidenia exista în trecut un număr însemnat de cărţi şi manuscrise. O parte dintre cărţi, cu o vechime de peste 300 de ani, poartă pe ele însemnări făcute de episcopul ctitor Ioanichie şi de alţi monahi vestiţi.

Aici am avut ocazia de a mă delecta cu un prânz mănăstiresc, la recomandarea celor de la hotelul Roman Plaza. Prânz mai sănătos nici că se poate. Apoi, am vizitat Casa memorială Sadoveanu, aflată în imediata vecinătate a schitului. Este o casă frumoasă cu cerdac deschis spre unduirile tainice ale Ozanei către valea Moldovei, fostă reşedinţă vlădicească construită în anul 1937 de Mitropolitul Bucovinei, Visarion Puiu originar tot din Paşcani ca şi Mihail Sadoveanu. După plecarea mitropolitului în exil, în 1944, Mitropolia Moldovei i-a oferit casa scriitorului Mihail Sadoveanu pentru creaţie şi odihnă. Sadoveanu obişnuia să vină foarte des la Mănăstirea Neamţ şi Schitul Vovidenia, cu mult timp înainte de a primi această casă. Bunăoară în anul 1927, locuind într-o modestă chilie a unui călugăr de la Vovidenia, Sadoveanu scrie romanul „Demonul tinereţii”, inspirat din viaţa unui călugăr de la schit. Aşadar, după anul 1947, Sadoveanu îşi va lega amurgul vieţii sale de acest loc pe care l-a numit „poiana liniştii”.

Un muzeu unic în lume

După cele câteva ore spirituale petrecute la Vovidenia, recomand, tot în apropiere, vizitarea Muzeului de Artă Populară Nicolae (Neculai) Popa din Târpeşti (sat care aparţine de comuna Petricani). Nicolae Popa, dispărut dintre noi în 2010, la venerabila vârstă de 91 de ani, a fost cântăreţ bisericesc, colecţionar pasionat şi consecvent de artă populară autentică dar şi de obiecte folclorice. Creator popular de măşti, el a fost unul din numele de referinţă în arta naivă, devenit cunoscut nu numai pe plan naţional dar şi european. Încă din copilărie a învăţat să confecţioneze măşti de Anul Nou, iar mai târziu a început să sculpteze în grezie şi lemn. Îi placea să cioplească chipuri de oameni, aşa cum îi vedea el, reuşind să le dea înfăţişări inedite, originale. Despre măştile sale, despre sculpturile sale dar mai ales despre arta confecţionării lor au scris, printre alţii, Ion Vlăduţiu, Gheorghe Aldea, Vasile Savonea, Romulus Vulcănescu, iar Adrian Păunescu i-a dedicat poemul Artistul din Târpeşti.

Neculai Popa a realizat două categorii de măşti: antropomorfe şi zoomorfe. În prima categorie intră măştile: batrân, babă, urât, drac, cucoana, Anul Nou, Anul Vechi, doctor, ofiţer, evreu, negustor, ţigan, ţigancă, harap etc. În a doua categorie întâlnim: urs, ţap, berbec, capră etc. Lucrările sale au fost expuse în mai oraşe ale lumii. Lucrările lui Nicolae Popa au fost expuse în mari oraşe ale lumii din Olanda, SUA, Italia, Polonia, Argentina, Mexic, China şi chiar şi… Mongolia.

De Muzeu se ocupă fiica maestrului popular, împreună cu soţul ei. Am rămas profund impresionat şi marcat de acest muzeu, care dacă se afla în Franţa ori altă ţară turistică, ar fi fost mult mai bine promovat şi cunoscut pe tot mapamondul. Tradiţiile puse în prim plan atât de bine de Neculai Popa ar trebui continuate. Nu ar strica nici un magazin sau o reţea de magazine cu artizanat autentic, sculpturi şi măşti populare care să fie produse sub brandul Popa. Pentru că turiştii străini care vin aici doresc în primul rând suveniruri şi obiecte specifice creaţiei populare.

Umbra lui Ştefan la Cetatea Neamţului

În apropiere se află Târgu Neamţ, unde putem vizita impunătoarea Cetate Neamţ – locul în care Ştefan cel Mare nu a fost primit de mama sa, care l-a trimis la luptă, să-i bată pe turci. Şi se pare că mama Domnului Moldovei a fost inspirată – chiar i-a bătut, din nou. Ea se află localizată pe stânca Timuș de pe Culmii Pleșului (numită și Dealul Cetății), la o altitudine de 480 m și la o înălțime de 80 m față de nivelul apei Neamțului. De aici, străjuia valea Moldovei și a Siretului, ca și drumul care trecea peste munte în Transilvania. Cetatea Neamț făcea parte din sistemul de fortificații construit în Moldova la sfârșitul secolului al XIV-lea, în momentul apariției pericolului otoman. Sistemul de fortificații medievale cuprindea așezări fortificate (curți domnești, mănăstiri cu ziduri înalte, precum și cetăți de importanță strategică) în scop de apărare, întărite cu ziduri de piatră, valuri de pământ sau având șanțuri adânci. Cetatea a fost construită la sfârșitul secolului al XIV-lea de Petru I Mușat, a fost fortificată în secolul al XV-lea de Ștefan cel Mare și distrusă în secolul al XVIII-lea (1718) din ordinul domnitorului Mihai Racoviță. Alături de Cetatea de Scaun a Sucevei, Cetatea Neamţ este cea mai bine conservată cetate medievală din Moldova noastră. Restul cetăţilor moldoveneşti bine păstrate sunt cetăţile de graniţă din Republica Moldova (Soroca) şi din Ucraina (Hotin, Tighina, Cetatea Albă).

Drumul care urcă spre deal, spre cetate, este amenajat impecabil. După un “maraton” de mai multe sute de metri, ajungând sus, aproape de orele 8 seara, am constatat că, din păcate, cetatea era închisă. Oricum, vestigiul istoric merită admirat şi din afara zidurilor. Ca un bonus, priveliştea spre oraşul Târgu Neamţ, de pe dealul cetăţii, este de-a dreptul fascinantă.

La baza cetăţii am întâlnit un artizan interesant, Ionela Lungu. Tulceancă de origine, căsătorită cu un humuleştean de-al lui Creangă, printre suvenirurile vândute de ea dominau cele legate de marele povestitor român.

O rezervaţie de zimbri unică

Rezervaţia de zimbri Dragoş Vodă, pe raza comunei Vânători-Neamţ, în apropierea oraşului Târgu Neamţ, este una din cele 4 rezervaţii de zimbri din ţară şi este catalogată drept una dintre cele mai mari rezervaţii dedicate zimbrilor din Europa. Aceştia sunt o specie de bizon, care trăieşte în Europa. Este cel mai greu animal european de pe uscat. Un individ tipic are o lungime de 2,9 – 3 metri și o înălțime de 1,9 metri, cântărind de la 300 la 920 kg. Este mai înalt, dar mai puțin masiv decât ruda sa apropiată bizonul american. 7De asemenea are păr mai scurt decât acesta. În Europa de Vest, zimbrii au dispărut încă din secolul al XI-lea, mai puțin în Ardennes unde au rezistat până în secolul al XIV-lea. Ultimul zimbru din Moldova a fost ucis în 1762, iar din Transilvania în 1790. În estul Europei, zimbrii erau proprietatea regilor poloni, lituanieni și a țarilor ruși. Regele Sigismund I al Poloniei a instituit pedeapsa cu moartea pentru braconarea zimbrilor în anii 1500. Ultimul zimbru în sălbăticie a fost ucis în Polonia în 1919, iar din lume în 1927, în Caucaz. În 1927 mai puțin de 50 de zimbri mai rămăseseră în lume, toți în grădini zoologice, ultimii zimbri în sălbăticie fiind uciși de braconieri după Primul Război Mondial.

Zimbrii au fost reintroduși cu succes în sălbăticie începând cu 1951. Se găsesc în zone protejate din păduri din Polonia, Belarus și Republica Moldova, turme existând și în Lituania, Ucraina, Rusia și Kîrgîzstan, iar grădini zoologice din 30 de țări au exemplare din acest animal.

În 2000, specia număra 3.600 de exemplare cu un grad mare de consangvinitate, toate fiind descendente din doar 12 indivizi. Din acest motiv zimbrii actuali au o diversitategenetică limitată, fiind foarte vulnerabili la boli.

Mai aproape de cer la Mănăstirea Neamţ

Mănăstirea Neamţ este la fel de valoroasă istoric şi architectural ca şi mănăstirile vecine, din Bucovina. Mănăstirea este atestată documentar din 1407, însă rădăcinile în timp ale activităţii monahale se întind până în veacul al XII-lea. Ctitorirea mănăstirii îi este atribuită voievodului Petru I Mușat (1375-1391), care a construit prima biserică din piatră, astăzi dispărută, însă, pe amplasamentul mănăstirii, existase o bisericuță mai veche din lemn, numită Biserica Albă, construită de monahi cu un secol înainte. Biserica actuală din incinta mănăstirii a fost ctitorită de voievodul Ștefan cel Mare la sfârșitul secolului al XV-lea și are hramul Înălțarea Domnului. Așezământul are cea mai mare şi mai veche bibliotecă mănăstirească (18000 volume) din România și a avut o contribuție deosebită la dezvoltarea culturii și artei românești medievale. În camera mormintelor este îngropat Ștefan Voievod (unchiul lui Ștefan cel Mare), iar în pronaos se află moaștele sfântului necunoscut descoperite în 1986, prin scoaterea asfaltului de pe alee.

Reportaj de Traian BĂDULESCU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>