În satul lui Badea Cârţan

Cartisoara 1 w sm-0002Nimeni nu a numărat până astăzi în câte locuri parcă rupte din rai și-au așezat oamenii gospodăriile în pridvorul Carpaților. Dar, dacă privim mai cu  suflet întinderea vălurită a dealurilor răsfirate ca niște degete la picioarele uriașilor Făgăraș, te pomenești dintr-o dată în lumea basmului de demult, pe cale să se piardă cu cei tot mai puțini, care-l mai știu și ei de la bătrânii lor. Așa se spune cum că Dumnezeu, coborând din creasta muntelui , a scăpat din mână sacul „burdușit” cu daruri tocmai aici. Sac care, oricum în nemărginita-i bunătate, voia să-l dea oamenilor acestor locuri pentru credința, smerenia și dragostea lor de adevăr și dreptate. Poate chiar de pe atunci s-a dat nume dezmierdat acestui loc. Cîrțișoara o fi existat sigur cu cine știe cât timp înainte de 17 mai 1743 când a scris într-un hrisov Radu Vodă cel Frumos, care era „din mila lui Dumnezeu domn a toată țara Ungro-Valahiei și a părților de peste munte. ..” Apoi, nu poate fi doar poveste nici întâmplarea fraților Streza și Oprea , băjeniți din malul Oltului aici, în loc mai ferit de rele, sub poala pădurii și a munților frați cu ei. Oricum Cîrțișoara nu poate fi decât o așezare cu multe locuri de legendă și legendară prin oamenii pe care i-a dat. Răzbat de peste tot aici nume de poem, cu înțelesuri adânc luminate precum  pârăul Bunii, Lazu Oprii,cheia Bâlii, Arpășel și câte altele…Lume de locuri ce alungă parcă noaptea amneziei rele, când un cioban sau poate însuși Dumnezeu coboară aici, dintre stele. Cartisoara 1 w sm-0016Astăzi, se duce Cîrțișoara aceea cu oamenii ei în lume, dar nu se pierd darurile pe care le-au luat oamenii de aici, păstrându-le ca pe odoarele de preț. Acum, în gospodăriile de-acasă, apa vine în bucătării și în băi. În sobe, flacăra-i albastră și fără fum. Ulițele sunt străzi ori bine asfaltate, ori bine pietruite. Badea Gheorghe Cârțan și-a găsit curte în centru, are două rânduri de case, șură, grajd și toate cele gospodărești de pe vremea lui. După atâta umblet pe jos și-a pus opincile în cui și răsfoiește cărțile la lumina neamului, privegheat de ocrotitorii sfinți din icoanele cu Matei al Tamforii. Numai Andrei Budac nu a coborât încă din coasta Laitei cu Veza, Murarescu, Babariu și ceilalti haiduci ai lui. Poate ascultă și acum pulsul dulce al tălăngilor de oi sau poate chiar nu vrea să se retragă în astă-lume înapoi.

Cartisoara 1 w sm-0013

Altfel, în Streja-i rânduială-acum. Primăria are casă fățoasă, parc împrejur și asfaltul până la ușă. Și în Oprea-i bine.  Poate , prea multă forfotă pe Transfăgărășan, mai ales vara și  la sfârșit de săptămână.  La biserică, școală , muzeu s-a adăugat un centru de informare turistică, iar în marginea de sus a satului o antenă înaltă cât să ajungă vorba în creasta muntelui. Mulți și-au făcut pensiuni pentru cei care vin aici la aer, că pe la ei în orașe îi cam rău. Dar vin aici și pentru laptele de bivoliță ori de vacă și pentru brânza de la stânele de sus din Văile Doamnei ori ale Bâlii. Sigur vin în Cârțișoara și pentru că dincolo de evenimente și fenomenele la care se raportează ei zilnic, aici pot avea o altă percepție.  Deschidere mai degrabă spre viitor decât spre realitatea scurtă ori învolburată a zilei. O înțelegere a esenței închegate din fenomenele trecătoare. Aceasta este o stare vie aici. Zidită durabil în tradiția mitică a comunității, o tradiție pe care cârțisoreanul o poartă cu el, oriunde s-ar afla în lume.Cartisoara 1 w sm-0011

Încolo, toate-s așa cum se știu de când lumea. Obârșia râului este tot în Lacul Bâlii de sub Paltinu. E adevărat că iarna, peste căldarea lacului, zboară acum agățate elicoptere ce urcă schiorii până în Șura Paltinu. Așa au de unde coborî peste o pârtie mai lungă până la Stână în jos. Fie iarna, fie vara, apa saltă în jos peste Lespezi și praguri. Se aruncă apoi ca nebuna din înaltul Cascadei. Se pierde apoi mai jos în pădurile grele de molid și brad până la Vama Cucului. De aici râul este mai împlinit cu tot ce a agonisit el din Izvoarele de pe Netedu și de pe Piscul Bâlii. Cu apa pârâului Morarului, de mai jos, de unde își unesc valurile cu ale Laiței ca să intre potolit în sat. Și în timp ce el coboară , „șarpele negru de asfalt” urcă încolăcindu-se pe după Piatra Albă, trece pe lângă Curmătura Lupoaia în Curmătura Buteanului, prin poarta Geniștilor și cea a întâlnirii, iese în Valea de la Stână. Mai sus se încolăcește amarnic peste pragurile teraselor, iese prin Cheia Bâlii sus ca să se piardă în gaura neagră a tunelului de sub munte. De ani buni încoace, iana se înalță pe malul lacului înghețat un hotel și o bisericuță de gheață cu altar și icoane sculptate în albul gheții, care strânge lumini de leduri în loc de lumânări și candele.

Cartisoara 1 w sm-0012

La așa drum trebuie și popasuri dese, primitoare. În sus de Oprea-Cîrțișoara s-au înălțat construcții noi, bine rânduite, cu terase și camere confortabile, cu servicii civilizate. Mai sus, pe stânga râului, sunt risipite mulțime de case de vacanță, unele oferind pensiune completă drumeților. Pe malul râului, într-un ochi al pădurii, se află Cabana Silvică. În dreapta e Vama Cucului. Pe scurt, Satul de vacanță  Glăjerie!

Lângă cabana de la Cascadă știută de prin anii 70, pe râu în sus, câteva terase nivelate în trepte succesive sunt gata să primească cabane noi.

În rest, Streja și Oprea sunt-vara și iarna- tot la poalele muntelui, privindu-și hotarul până în crestele ninse sau înverzite ale Făgărașului. Și în timp ce aici jos începe nebunia florilor de mai, acolo-sus, pe o pârtie înstelată de zăpadă, oricine ar vrea să intre în cabana la un ceai, iar Dumnezeu în ceruri să se vadă!

Cartisoara 1 w sm-0007

Cam așa e Cârțisoara mea, cu oamenii ei de azi, cu cei care au fost. Dar și cu cei de care, așa cum zicea Cornociu, cel din sus de Dinu lui Nilă când lua un păhărel „peste”, „’săracii copilașii mei, am umplut lumea cu ei”…

Cu toate așezările oamenilor de peste tot și Cîrțișoara trăiește și va dăinui prin faptele fiilor ei. Pentru că doar faptele sunt pietrele de pe valea timpului oricui…

MĂNĂSTIREA CÎRȚIȘOARA

În inima Munților Făgăraș,o biserică albă, imaculată, pregătită solemn, ca o mireasă, te poartă cu gândul la vremuri trecute, când munții forfoteau de călugări sihastri, care te invitau la lumina lumânărilor, pravila ortodoxă. Este Sfânta mănăstire Cîrțișoara, al cărei glas, ca un murmur, îți spune o poveste, un amestec de durere și bucurie.

MUZEUL SĂTESC BADEA CÂRȚAN este amplasat în partea centrală a satului Oprea , pe o mică înălțime ce domină drumul care traversează satul Cîrțișoara, spre Valea Bâlii. Badea Cârțan este o legendă pentru cei vii, sau poate e prea puțin pentru exprimarea rezonanței pe care ciobanul transilvănean din Cârțișoara a avut-o asupra conștiinței naționale românești. Badea Cârțan a fost apogeul mentalității țăranului ardelean , dovada vie a iubirii de neam și a conștientizării apartenenței la națiunea română. Badea Cârțan a fost, poate, doar un simplu român.

TRANSFĂGĂRĂȘAN

Despre aceasta șosea care urcă din suburbia Piteștiului ( Bascov) , până în Creasta somitală a Alpilor Transilvaniei- cum a denumit Munții Făgăraș un reputat geograf francez( Emanoil de Martonne) s-a scris și s-a  filmat mult. Epopeea acestei construcții impresionează și astăzi, după aproape 40 de ani de la inaugurare. Dar și astăzi sunt vehiculate multe opinii pro și contra Transfăgărășanului, a utilității sale. Mai ales că numai 6 luni din an este circulabil.

CASTELUL DE GHEAȚĂ DIN CARPAȚI

Cel mai original brand al turismului românesc are și calitatea de a fi și cea mai ecologică alcătuire posibilă. În fiecare an, florar-cireșar adună cortegiul viselor albe de-acum conducându-l după tradiție la locul unde a fost adus- unda albastră a celui mai ilustru și ilustrat lac din Carpați. Poate chiar din aceste motivații aici, la Bâlea Lac, este iarnă adevărată cam din noiembrie și până în aprilie doar prin intervenția ”Celui de Sus”. Când ninge mărunt, dar des, zăpada trece de doi metri.

Pe cerdacul cuprins din trei zări de brațele ultimelor metereze, din cleştarul înghețat al lacului s-a tot zidit , de mulți ani încoace, ca o recidivă a pedepsei argeșeanului Manole, vise translucide de gheață în arcade baroc și destin efemer, insolent năruite de repetabila primăvară ce mereu se întoarce. Așa avem și în iarna aceasta la Bâlea Lac un hotel, un iglu complex și o bisericuță și alte broderii înșirate toate pe esplanada albă, ca un marțial cortegiu nunțial. De jur împrejur, mioriticii „preoți munții mari”, în hlamida de gală a sezonului, se armonizează cucernic frumuseții austerei ceremonii doar aici petrecute și posibile. Pentru că totul este natură și natural, fără zăpadă surogat suflată de jos…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>